Barack Obama a vorbit despre șansele lui Donald Trump de a ajunge președintele SUA

Barack Obama a vorbit despre șansele lui Donald Trump de a ajunge președintele SUA
Publicat: 17/02/2016, 09:49

„Am încredere în poporul american. El este conștient de faptul că a fi președinte este un lucru serios. Acest lucru nu are nimic a face cu animarea unei emisiuni de televiziune”, a declarat președintele Statelor Unite într-o conferință de presă, în California, în marja unui summit la care au participat zece țări din Asia de Sud-Est.

Această funcție „nu înseamnă marketing. Este dificilă. Nu are nimic a face cu simpla încercare de a atrage atenția presei în fiecare zi”, a continuat el, referindu-se la magnatul în domeniul imobiliar, care a obținut o victorie în alegerile primare republicane în New Hampshire și care este creditat de sondaje pe prima poziție la nivel național în tabăra republicană.

„Uneori (acest post) necesită luarea unor decizii dificile, chiar dacă sunt nepopulare. Asta înseamnă să fii capabil să lucrezi cu lideri din întreaga lume”, a subliniat el.

Președinte american, al cărui succesor va fi desemnat pe 8 noiembrie, a insistat îndelung asupra faptului că unii dintre rivalii miliardarului sunt adepții unor teze similare, în pofida faptului că sunt exprimate într-un mod mai puțin provocator.

„Cred că anumiți observatori străini sunt tulburați de retorica acestor alegeri primare republicane și de dezbaterile republicane. Iar acest lucru este valabil nu doar pentru domnul Trump”, a spus Obama, evocând luări de poziții vizând să flateze sentimente „antimusulmane” sau „antimigrație”.

„Nu există nici măcar un candidat în tabăra republicană care să se gândească la faptul că este necesar să facem ceva pentru a lupta împotriva modificării climatice”, a subliniat el. „Acest lucru tulbură comunitatea internațională. Restul lumii se uită și zice: dar cum este posibil așa ceva?”, a spus șeful statului american.

„Constituția este foarte clară cu privire la ceea ce trebuie să se întâmple acum”, a mai declarat Obama. „Atunci când un post este vacant la Curtea Supremă, președintele Statelor Unite numește pe cineva, iar Senatul se pronunță asupra acestei nominalizări”, a subliniat el.

Imediat după anunțarea decesului judecătorului Antonin Scalia, liderul majorității republicane în senat Mitch McConnell a avertizat că următorului locatar al Casei Albe îi va reveni sarcina să numească un înlocuitor. În opinia sa, poporul american „trebuie să aibă un cuvânt de spus” în alegerea viitorului judecător al Curții Supreme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc...
Interdicții pentru șoferi. Încălcarea legii se sancționează cu închisoare
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×